Probleme mari și la ASA Târgu Mureș? Primarul orașului, audiat de DNA, într-un dosar privind finanțarea echipei. Primele reacții: „O mare prostie!”

Probleme mari și la ASA Târgu Mureș? Primarul orașului, audiat de DNA, într-un dosar privind finanțarea echipei. Primele reacții:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:30  Viceprimarul din Târgu Mureș, Claudiu Maior, spune că dosarul a fost deschis în urmă cu aproximativ șase luni și așteaptă ca justiția să-și urmeze cursul firesc. Acesta a precizat că formația de fotbal nu va fi afectată de anchetă. Maior, care este și reprezentant al Primăriei în conducerea clubului, spune că audierea primarului de către procurori este ceva firesc, în condițiile în care a fost deschisă o anchetă.

Legea trebuie să-și facă treaba. Dosarul a fost deschis acum jumătate de an și normal că trebuie audiați cu toții, inclusiv domnul primar sau eu. Nu are cum să afecteze clubul. Lucrurile sunt clare și clubul își va face treaba, la fel cum și cei care fac ancheta trebuie să-și facă treaba”, ne-a declarat Claudiu Maior, viceprimar Târgu Mureș și reprezentant în conducerea ASA.


UPDATE 17:20 Un oficial din cadrul clubului ASA Târgu Mureș a declarat, sub protecția anonimatului, că întreg scandalul este unul „artificial” și consideră că autoritățile au dat dovadă de exces de zel în acest dosar.

Este o mare prostie. A fost o ședință de Consiliu Local, în care trebuia să se voteze bugetul pentru aceste echipe, dar ea s-a amânat cu vreo 10-15 zile. Între timp a trecut data de 25, în care trebuiau plătite impozitele și taxele, care erau deja eșalonate. Cum nu s-a aprobat bugetul nu au fost nici bani să se plătească și în momentul următoarei ședințe era deja depășită data de plată. Și asta e „marea evaziune” care s-a făcut. Așa e făcută legislația română. Sunt niște persoane care fac exces de zel și așa punem capăt sportului în România. Nu se poate așa ceva! Nu a furat nimeni niciun ban, nu ne-am ascuns de nimeni și nu a vrut nimeni să facă vreo ilegalitate. Ședințele de Consiliu Local sunt publice, ele apar pe site-ul Primăriei. Se poate verifica cum au stat lucrurile„, a explicat o sursă din cadrul clubului.


UPDATE 16:40 Din informațiile ProSport, în acest dosar a fost audiat deja și Daniel Stanciu, fost manager general la ASA Târgu Mureș, în 2014.

În prezent, Stanciu activează tot în Liga 1, la Dinamo, unde dețite tot funcția de manager general al clubului.

Rămâi pe ProSport pentru detalii


Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a fost audiat, joi, la DNA, în calitate de suspect, într-un dosar privind finanțarea unor cluburi sportive din bugetul local, procurorii anticorupție anunțând că a fost începută urmărirea penală împotriva edilului și a altor persoane.

Dorin Florea a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că i s-au cerut lămuriri în urma unei reclamații depuse la DNA de un fost viceprimar al municipiului Târgu Mureș.

Am fost invitat la DNA Târgu Mureș, în calitate de suspect am înțeles, și tot Consiliul Local și directori din Primărie, pentru a da lămuriri asupra unei hotărâri a CL, în urma unei reclamații a unei foste viceprimărițe. Această reclamație trebuie verificată. Este vorba despre o HCL privind finanțarea sportului în oraș. S-au verificat documentele, sper că am fost destul de clar. Am supărarea că această reclamație atrage o suspiciune și o pată de murdărie asupra orașului și îi rog pe cetățeni să aibă încredere în hotărârea luată. Finanțarea cluburilor sportive a fost legală, iar hotărârile adoptate au la bază legalitatea„, a spus Florea.

Potrivit acestuia, hotărârea respectivă avea toate avizele și a fost votată cu unanimitate de voturi de către consilierii locali.

A durat peste o oră până am dat declarația, am scris cinci sau șase pagini. Au cerut documente, asta e procedura„, a spus primarul municipiului Târgu Mureș.

DNA a fost sesizată în acest dosar de către fostul viceprimar al municipiului Târgu-Mureș, Ionela Ciotlăuș, care a reclamat finanțarea de la bugetul local a mai multor cluburi sportive cu peste 15 milioane de lei.

DNA susține, într-un comunicat transmis joi, că Serviciul Teritorial Târgu-Mureș a dispus efectuarea urmăririi penale față de primarul Dorin Florea și față de directorul economic din cadrul Primăriei Kiss Imola, ambii pentru abuz în serviciu, față de juristul și secretarul Primăriei, Virgil Măceșanu, respectiv Maria Cioban, și față de 19 consilieri locali, pentru complicitate la abuz în serviciu.


Florea, în timpul unui miting electoral în 2014

Potrivit procurorilor, Florea a încălcat, în iulie 2013, prevederile mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Târgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat.

4.000.000 de lei pentru ASA

Concret, edilul ar fi inițiat, „în condiții ilegale”, un proiect de hotărâre de CL care a stat la baza adoptării, în 25 iulie 2013, a hotărârii Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 4.000.000 lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Târgu-Mureș și Fotbal Club Municipal Târgu-Mureș. La ședința la care fusese adoptată hotărârea a participat, pe lângă aleșii locali, și secretarul Primăriei, Maria Cioban, care a contrasemnat documentul.

Ulterior, suspectul Dorin Florea a încheiat și semnat în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Târgu-Mureș, alături de suspecta Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, contract vizat de Virgil Măceșanu în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă. Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Târgu-Mureș cu suma de 4.000.000 lei, plătită asociației sportive în perioada august 2013 – mai 2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Târgu-Mureș”, susțin procurorii DNA.

Potrivit sursei citate, în dosar este urmărită penal și „o altă persoană”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×